Modulul ”Lumea care ne înconjoară (4-5 ani)

Modulul „Lumea care ne înconjoară” .

Modulul este destinat copiilor care încep să cunoască lumea, manifestând interes pentru diverse structuri arhitecturale, dispozitive tehnice, meseriile oamenilor, bogăţiile naturale şi culturale ale planetei noastre. 
Conţinutul modulului prevede edificarea unei vile, a unui bloc de locuit, a unei staţii de cercetare, a monumentelor istorice, a unor clădiri cu destinație socială utilizând metoda de așezare a cărămizilor şi construcția modulară; construcția unei maşini sport (bolid), a unei maşini de pompieri, a unui tren electric modern de mare viteză, a unui elicopter pentru situaţii de urgenţă (SMURD), a unui balon zburător şi explorarea principiului de funcționare a acestora.
Copiii se vor familiariza cu cei mai spectaculoși reprezentanţi ai lumii animale a continentelor şi oceanelor. 
De asemenea, micuţii vor juca roluri de medici, agenţi de poliţie, fermieri, artişti, arhitecţi, oameni de ştiinţă şi inventatori.
Modulul se axează pe dezvoltarea vorbirii, a abilităţilor cognitive şi creative, formarea abilităţilor de construcție. Copiii învaţă să-şi exprime gândurile într-o formă liberă, să generalizeze şi să tragă concluzii, să rezolve probleme simple de logică şi matematică, să se orienteze în spaţiu.
Activitățile bazate pe constructorul LEGO şi pe prezentări interactive contribuie la caracterul ilustrativ al materialului şi la motivarea şi interesarea copiilor, stimulează dezvoltarea imaginaţiei fără limite şi manifestarea emoţiilor pozitive.

Vârsta: 4-5 ani
Durata activității: 1 oră
Periodicitatea: zile lucrătoare – de două ori pe săptămână; weekend – o dată pe săptămână

Durata modulului – 2 semestre

Numărul de copii în grupă – 6, copiii lucrează individual



Selectați studiou



Inscrie
+373 22 026 888
© «vynahidnyk.org» 2008-2018
Toate drepturile sunt rezervate. Dezvoltator site - Exipilis